„Iisus i-a zis: Dacã voieşti sã fii desãvârşit, du-te, vinde averea ta, dã-o sãracilor şi vei avea comoarã în cer; dupã aceea, vino şi urmeazã-Mi. Ci, auzind cuvântul acesta, tânãrul a plecat întristat, cãci avea multe avuţii.” (Mat 19:16-26)
De regulă, la acest pasaj scripturistic se insistă pe mesajul mântuirii versus bogăție materială. Nu este greșit acest lucru, însă tânărul bogat a ajuns să fie criticat de Mântuitorul Hristos pentru că nu a fost sincer, nu pentru că a fost bogat. De ce spun că nu a fost sincer? Pentru că a mărturisit în fața Domnului că el a păzit poruncile din tinerețe, inclusiv cele despre iubirea aproapelui, însă a plecat întristat când i s-a cerut să-și împartă averea cu semenii lui mai săraci. Acum ne întrebăm, cum poți să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți dar să nu-ți dorești ca aproapele tău să aibă același statut cu al tău? Sau poate că tânărul era confuz în ceea ce privește definirea termenului de aproape. În oricare din cazuri, fie că a fost vorba de ipocrizie sau de naivitate, tânărul bogat nu a fost sincer în dorința lui de a se mântui. Critica Mântuitorului pare a fi aspră față de cei care au averi. Se mântuiesc în măsura în care și cămila sau camila (gâmâl în ebr. – funie groasă, împletită manual, ce se folosea la ambarcațiunile pescarilor) trece prin urechile acului. De ce? Bogăția materială nu lasă mult loc de mișcare pentru conștiința noastră. Mândria și puterea pe care averile pământești le oferă omului nu prea se pliază cu sinceritatea pe care Dumnezeu o apreciază, dezinteresată. Tânărul probabil chiar dorea să se mântuiască, dar nu că ar fi perceput mântuirea lui ca pe o necesitate absolută, ci ca pe o nestemată spirituală adăugată la colecția lui de bunuri materială… și totuși… ceea ce este cu neputință la oameni, face Dumnezeu… dacă este spre mântuirea noastră!
servite cu Boia 
Lasă un răspuns