Când brandul bate conștiința

Irod Antip121005_taierea-capului-ioana, sau simplu Irod, cum este amintit în Evanghelie, a fost un conducător politic al regiunilor Galileea și Pereea, în vremea împăratului roman Tiberius. Cu toate că domnia lui, sau mai bine spus guvernarea lui, a durat aproape 41 de ani, el a rămas cunoscut pentru uciderea prorocului Ioan Botezătorul. Relatarea evanghelistului Marcu (cap. 6, 14-30) este destul de cuprinzătoare, încât să înțelegem motivele din spatele acestei execuții. Irod, sub influența alcoolului și „drogat” de sexualitatea dansului fiicei vitrege, face o promisiune în fața supușilor pe care, chiar dacă o regretă, o respectă. Motivul? Avea un brand de apărat și promovat, acela de conducător bun care-și ține promisiunile. Dacă ne grăbim să-l judecăm pe Irod pentru fapta sa, trebuie să înțelegem că modul lui de acțiune este actual și azi. În societatea democrației modern-consumiste, brandul bate conștiința. Un exemplu? Ideologia corectitudinii politice (political correctness) a devenit azi un brand al omului de succes modern. Sub această modă, conștiința este „dresată” să nu acuze sau să analizeze derapajele de la morala creștină. Ne întoarcem la Irod. Îi plăcea de Ioan Botezătorul.  „Se temea de Ioan, știindu-l om drept și sfânt, și îl ocrotea; și când îl asculta, sta mult pe gânduri și era bucuros să îl asculte.” Totuși, în fața supușilor părerile personale nu contează cât cuvântul oficial, chiar dacă astfel manifestă o intenție păcătoasă. Irod și-a păstrat brandul de conducător just, dar și-a executat conștiința, el fiind de fapt cel care și-a pierdut capul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: