Pilda lucrătorilor răi, (Matei cap. 21, 33-45) citită în duminica a XIII-a după Rusalii, ne pune în față o realitate a contextului spiritual în care se găsea poporul evreu, în timpul propovăduirii Mântuitorului, și a contextului real în care trăim fiecare dintre noi zi de zi. Stăpânul (Dumnezeu), sădește o vie (viața noastră, cu misiunea de a ne câștiga mântuirea). La vreme trimite slujitori (profeții, drepții Vechiului Testament, Sfinții Bisericii, Tainele Bisericii), pentru a colecta profitul cuvenit stăpânului (rugăciunile, faptele și virtuțile personale), slujitori care sunt omorâți. În final, stăpânul își trimite fiul (Hristos), în speranța că lucrătorii nerecunoscători se vor rușina de moștenitorul viei și se vor îndrepta, vor face pocăință. Reacția lucrătorilor? Îl omoară și pe Fiul făcându-se ei moștenitori peste averea stăpânului. Concluzia? Stăpânul, când va veni, îi va „recompensa” pe lucrători potrivit faptelor și via o va da altora. Acum putem ridica mai multe întrebări, referitoare la modul în care această situație a fost gestionată de către stăpân. În primul rând, ne întrebăm, de ce nu a luat via de la lucrători după primul gest de rebeliune? A trimis de trei ori slujitori, ca la final, să riște viața propriului fiu. În termeni moderni acest stăpân ar fi catalogat ca un antreprenor slab. Totuși, nu este! De ce? Pentru că Stăpânul lucrează cu conștiințe, cu suflete libere și cugetătoare. Și ce este mai important, că respectă libertatea lucrătorilor până la ultima încercare. Stăpânu va veni să-și ia via înapoi, dar cu ce preț? Cu prețul pierderii profitului, a slujitorilor și a Fiului… o pierdere imensă… pentru că atât de mult ne iubește Dumnezeu!
servite cu Boia 
Lasă un răspuns