Este pământul vinovat de nerodirea lui?

Pilda Semănătorului, rostită și explicată de Mântuitorul, (Matei 13, 3-9; Marcu 4, 1-9; Luca 8, 4-15) nu ridică, în mod normal, probleme de interpretare, mai ales că exegeza o face Dumnezeu. Totuși, cugetând la ceea ce semnifică această pildă, la ceea ce transmite, ne putem pune câteva întrebări, ca de exemplu: Este pământul vinovat de nerodirea lui? Cine l-a făcut bătătorit? Cine l-a umplut cu pietre? Dar cu buruieni? Cine ar fi trebuit să pregătească ogorul pentru venirea Semănătorului?

În practica noastră agrară, tot semănătorului îi revine și datoria de a pregăti pământul pentru a aduce roade, iar prin exegeza făcută de Mântuitorul am fi ispitiți să spunem că Dumnezeu trebuie să ne transforme în pământ roditor, însă lucrurile, din perspectiva realității, nu stau chiar așa. Într-adevăr Dumnezeu este creatorul omului, arhitectul lui. Dumnezeu ne-a creat ca pământ fertil, cu toată înțelepciunea de care avem nevoie să rămânem așa. Mai apoi ne-a dăruit viața ca să o lucrăm. Cum transformăm pământul în drum sau loc pietros? Aici este „meritul” personal. Prin păcat, prin întrebuințarea greșită a energiei duhovnicești. Trebuie să înțelegem faptul că locul bătătorit ca drum nu este în totalitate pierdut, are și el rolul lui, de a facilita transportul oamenilor, pentru lucrarea altora, însă nu pentru cuvântul lui Dumnezeu. La fel și locul pietros, nu este în totalitate lipsit de utilitate, poate să fie adăpost pentru animale, sau loc de odihnă pentru cei obosiți, sau chiar de apărare, dar nu pentru rodirea cuvântului lui Dumnezeu. Fiecare pământ este caracterizat și modelat de planurile și așteptările personale, dar vedem că, până la urmă, pregătirea trebuie făcută pentru momentul venirii Semănătorului. Sf. Maxim Mărturisitorul, vorbind despre păcat spune următoarele: „ Căci păcatul este întrebuințarea greșită a ideilor, căreia îi urmează reaua întrebuințare a lucrurilor.” (Capete despre dragoste, a II-a sută, 82, Filocalia 2) Este așadar pământul vinovat de nerodirea lui? Este, căci se pregătește pentru a deveni altceva decât așteptările pe care Semănătorul le are de la el. Totuși Semănătorul nu face economie de iubire. Seamănă și peste cei neroditori, ca prin nerodirea lor să fie împinși spre îndreptare.