Duh de neputință sau neputința duhului?

Clasicul conflict dintre Mântuitorul și farisei pe problema sâmbetei, sau mai concret pe marginea cinstirii ei prin nelucrare, o găsește în centru pe o femeie gârbovă, de 18 ani. Gârbovenia ei însă nu era de natură somatică, ci se pare că era cauzată de un duh de neputință, adică de o demonizare. Nu pornim o polemică despre cauza suferinței, că e de la trup sau din suflet, ci despre care fel de suferință este mai grea, cea cauzată de boli lumești, sau cea cauzată de duhuri necurate? Imediat am fi tentați să spunem că demonizarea este mai periculoasă, mai înspăimântătoare, din cauza fricii pe care o avem față de diavol. Femeia gârbovă însă ne dovedește că suferința ei, chiar dacă dura de 18 ani, se vindecă repede. De ce? Cauza era clară. Demonizarea se întâmplă din cauza păcatelor. Îmbolnăvirea trupului din cauze „biologice” ne păstrează însă într-o zona de victimizare. Suntem bolnavi din cauza aerului, sau a globalismului, sau a vecinului cu bormașină, sau că „așa a fost scris” nicidecum din cauza păcatelor. Concret însă toate îmbolnăvirile pornesc din punctul în care ne folosim libertatea în mod egoist și haotic. Poate nu toți suntem posedați de diavol, însă toți când păcătuim devenim pradă ușoară. Scăparea este una singură. Recâștigarea libertății de a ne lăsa „pradă” lui Hristos. Duhul Sfânt nu posedă, ci eliberează. Hristos nu manipulează, ci luminează. Când? Când vrem noi… Chiar și sâmbăta.