Credința care îmbolnăvește

În Sfânta Scriptură vindecările miraculoase pe care Dumnezeu le face asupra oamenilor nu sunt puține. Sunt chiar prezente într-un număr foarte mare în relatarea revelației, dovadă a purtării de grijă a lui Dumnezeu și a faptului că El lucrează permanent în viața noastră. Există totuși o categorie de oameni, pe care Mântuitorul Iisus Hristos îi vindecă, mai aparte, oameni credincioși în sufletul lor, dar fără valoare în fața societății. Din această categorie face parte și orbul din Duminica a 31-a după Rusalii (alături de leproși, femeia cananeancă, femeia samarineancă, paraliticul de la Vitezda ș.a.), cerșetor în orașul Ierihon. Acesta capătă vindecarea datorită credinței lui, manifestată prin mărturisirea „în gura mare” a mesianității lui Iisus. Dincolo de faptul că cerșetorul nu avea darul vederii, și prin urmare nu a putu fi martor al minunilor făcute de Iisus până atunci, orbul nu se dă în lături de a-L numi pe Iisus „Fiul lui David”, expresie rezervată în învățătura rabinică lui Mesia, cerând să-l miluiască (o traducere mai exactă a acestui termen ar fi mântuiește-mă, atribut dedicat exclusiv lui Dumnezeu în concepție iudaică). Așadar orbul cerșetor îl descoperă în persoana lui Iisus pe Mesia, cel vestit de profeții Vechiului Testament, și pe Mesia ca Dumnezeu, prin cererea lui. „Vezi! Credința ta te-a mântuit.

Concluzia pe care ușor o putem trage din acest paragraf este aceea că, așa cum credința te poate vindeca și chiar mântui, necredința te poate îmbolnăvi și până la urmă osândi. Dar oare toți cei care sunt bolnavi și nu primesc vindecare de la Dumnezeu sunt necredincioși? Oare doar vindecarea sau intervențiile miraculoase ale lui Dumnezeu în viață sunt dovezi ale credinței noastre? La o analiză aprofundată a vieții noastre, oricât de îndepărtați am fi de sfințenie, tot se găsește o fărâmă de har, de credință, de bunătate în sufletul nostru, căci nu există om rău absolut, precum nici om sfânt desăvârșit. Problema apare însă atunci când credința noastră este cea care ne îmbolnăvește. Cum? Prin direcționarea ei greșită, egocentrică. În loc să pornească de la noi spre Dumnezeu, noi așteptăm de la Dumnezeu credința. Orbul nu-i cere semne lui Hristos pentru a se convinge că El este Mesia. Când aleargă la Iisus cu cererea lui, orbul crede cu tărie că la Dumnezeu adevărat aleargă. Noi, de cele mai multe ori, atunci când alergăm la Dumnezeu cu cererea noastră ducem și îndoială în sufletul nostru. Dacă Dumnezeu ne ascultă și ne răspunde, înseamnă că există, dacă nu, asta este… am încercat. Ori această atitudine nu face decât să ne îmbolnăvească, pentru că pe lângă suferințele deja existente în noi, mai adăugăm și osânda unei spiritualități mercantile. Orbul a văzut pentru că era credincios, și nu a devenit credincios pentru că a văzut! Oare prea mult bine ne ține departe de credința care vindecă?

person woman sitting old
Fotografie de Skitterphoto pe Pexels.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: