Momentul întâlnirii revelatoare dintre vameșul Zaheu și Mântuitorul Hristos începe de la un pom, de la un dud (sicomor). Mic de statură, cu toate că era Mai-marele vameșilor din Ierihon, Zaheu face din curiozitate acest gest pueril de a se urca în pom. Se ridică din mulțimea ce se adunase pe străzile orașului să-L întâlnească, măcar cu privirea, pe cel care aduce alinare și învățătură poporului. Mântuitorul vine la el și-l provoacă la o întâlnire, dar nu oriunde, ci în casa lui, la o întâlnire intimă, la care Zaheu nu doar că răspunde bucuros, dar o și transformă într-o sărbătoare. Nu știm ce au vorbit la masă, nu știm ce i-a spus Domnul Iisus Hristos, însă știm care au fost concluziile discuțiilor:
- pocăința lui Zaheu prin recunoașterea păcatelor lui, (dacă am nedreptățit pe cineva întorc împătrit)
- transformarea din vameș în filantrop (jumătate din averea mea o dau săracilor)
- mântuirea lui (Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia)
Tiparul acesta al trasformării omului la întâlnirea cu Dumnezeu nu este unul singular. Îl întâlnim de multe ori în paginile Sfintei Scripturi, de la Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Moise, David, Ilie la Ioan Botezătorul, Fecioara Maria, Apostolii, Saul ș.a. Un lucru este însă diferit aici, la întâlnirea lui Zaheu cu Hristos, și anume motivul urcării lui în dud – curiozitatea de a vedea cine este Iisus. Aducând momentul în prezent, în retorica științific-ateistă, Zaheu sparge tiparul cu care este acuzată Biserica, acela care spune Crede și nu cerceta. Nu numai că în revelație nu există această prevedere, dar nici un om cu adevărat credincios nu a primit mântuirea datorită prostiei sau a indolenței. Întotdeauna este vorba de o căutare, la care și Dumnezeu se alătură și chiar iese înaintea celui care dorește să-L întâlnească. A mai existat în istoria mântuirii un om care l-a căutat pe Dumnezeu printr-un pom, Adam, și care la fel ca și Zaheu a dat de Dumnezeu. Zaheu a cunoscut și el binele și răul din întâlnirea cu Iisus, dar s-a mântuit. Adam a cunoscut binele și răul dar s-a justificat de păcate și s-a ascuns. Căutarea a fost aceeași, „comoara” a fost aceeași, dar valorificarea ei diferită.
servite cu Boia 
Lasă un răspuns