O etapă foarte interesantă și pedagogică a Postului Mare este pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, a cărei viață deosebită se citește integral în cadrul rânduielilor creștin ortodoxe. În seminarul teologic, când pentru prima dată am auzit citindu-se viața Sfintei, nu am înțeles de ce este nevoie să se insiste atât de mult pe niște întâmplări care nu au nimic de a face cu Sfânta Scriptură, și mai ales cu evenimente morții și învierii Domnului. Istoric vorbind, sau mai exact contextual perioadei, Maria Egipteanca nu se leagă de ritualul pascal însă din perspectiva duhovnicului azi, văd că este un dar atât de prețios încât mă întreb acum de ce nu citim săptămânal, în toată perioada postului, viața Cuvioasei. O boală cruntă, tăcută și parșivă pe care o întâlnim azi la tot mai mulți creștini este depresia. Nu se manifesta la fel, nu se transmite prin aer, dar constat că face parte din cultura generala a societății comerciale în care ne zbatem. Mai simplu spus depresia aceasta este, de fapt, o frică de firesc. Ne pasă atât de mult de ceea ce spune societatea despre noi, încât nu mai avem curajul să ne expunem cu naturalețe ideile și credința de frica judecăților celorlalți. Putem o perioadă, în funcție de puterea mentală a fiecăruia, să ne disimulăm, să încercăm să ne suprimăm firescul, însă cele din urmă vom ajunge la limită. Ce urmează? Fie ne revenim, ieșind concret din cercul social care ne apasă, sau rămânem în rând cu lumea, cufundați în depresie și într-o frică schizofrenică. Sfânta Maria Egipteanca a fost într-o asemenea situație, desfrânată fiind, și exilată fizic de atingerea de cele sfinte, face o întoarcere la firesc. Nu-și schimbă viața, ci revine la modul de viață pentru care am fost creați, împărtășirea dragostei cu Hristos răsplătită cu sfințenia. Provocarea apare atunci când trebuie să ne întoarcem la firesc… Este cu atât mai grea întoarcere cu cât îndepărtarea este mai mare.
servite cu Boia 
Lasă un răspuns