Hristos – Cel care aduce sabie

”Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Și dușmanii omului (vor fi) casnicii lui.” (Mat 10:34-36)

Creștinismul este în esență o religie a păcii, a respectului față de ființa umană și natură, a dragostei dintre Dumnezeu și om. Mântuitorul Iisus Hristos a predicat toleranța față de cei necăjiți, chiar față de dușmani și păcătoși (nu față de păcat!). Nenumăratele exemple de purtare pașnică și umilă regăsite în Evanghelie sunt dovezi în plus ale acestui fapt. Totuși, există acest pasaj din Evanghelia după Matei, cap. 10, în care vorbele Mântuitorului sunt în antiteză, sau cel puțin așa par la prima vedere, cu tot ceea ce a învățat și a făcut.

În primul rând trebuie să vedem contextul în care sunt rostite aceste cuvinte. Apostolii sunt trimiși la propovăduire, cu putere asupra duhurilor necurate și asupra neputințelor omenești. Mesajul pe care aceștia trebuiau să-l ducă era cel al adevărului, al învățăturii ce deschide Împărăția lui Dumnezeu. Propovăduirea adevărului divin nu este un lucru ușor, nici de făcut și nici de acceptat. Atunci când acest adevăr răstoarnă concepții și sisteme umane bazate pe poftele trupului și satisfacerea patimilor păcătoase, el devine paria, intolerant, exclusivist. În acest sens Mântuitorul aduce sabie între oameni. În slujba adevărului nu există concesii. Creșninismul manifestă toleranță față de multe aspecte ale vieții, față de neputințele omului, dar numai cu scopul îndreptării acestora și nu a promovării sau a normalizării lor.

Ca și creștini putem să fim toleranți față de păcătoși, dar nu față de păcat. Putem fi toleranți față de cei umili, dar nu față de umilire. Suntem toleranți față de boală, dar nu față de îmbolnăvirea voită. Creștinimul este un sistem tolerant față de cei care caută să se lepede de omul cel vechi, dar nu este un sistem ce promovează corectitudinea politică, și nici într-un caz acceptarea păcatului în numele dragostei divine.

Dragostea lui Hristos se manifestă prin respectarea poruncilor. Nu prin interpretarea lor, nici adaptarea la poftele personale sau direcțiile de dezvoltare macro sau microeconomice. Dragostea lui Hristos înseamnă conlucrare și reciprocitate, iar o relație în care doar de la Hristos se cere îngăduință și toleranță, fără ca noi să oferim un minim de interes pentru promovarea Adevărului de credință, aduce sabie, zbucium, relativism și erezie. În acest tablou este de înțeles de unde profeția Mântuitorului de mai sus… din obiceiul cel rău al nostru de a lupta contra lui Dumnezeu în momentul în care se cere și partea noastră de efort în construirea drumului spre mântuire.