De unde avem noi autoritate?

Duminica a IV-a după Rusalii pune în fața celor care participă la Sfânta Liturghie o pericopă Evanghelică (Matei cap. 8, 5-13) a unei vindecări prin autoritate. Mântuitorul intră în Capernaum, oraș des vizat de minuni ale lui Dumnezeu, și este întâmpinat de un ofițer roman, un sutaș sau centurion, comandant al unei cete de o sută de soldați, cu o cerere uimitoare: „… Doamne, sluga mea zace în casã, slãbãnog, chinuindu-se cumplit.” (Mat 8:6)

Spunem că este uimitoare, deoarece pe de o parte vine de la o persoană păgână, uimitoare, deoarece vine de la un reprezentant al cotropitorilor romani, și nu în ultimul rând uimitoare, deoarece era o cerere de vindecare a unei slugi, a unui sclav, care pentru mulți dintre romani nu era chiar o ființă umană în adevăratul sens al cuvântului. Răspunsul Mântuitorului vine rapid și destul de vehement: „Și i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca.” (Mat 8:7) Până în acest moment nu pare că „scenariul” ar fi unul diferit de alte vindecări făcute de Mântuitorul. Domnul este chemat, bolnavul este cercetat și vindecat, iar poporul se minunează și … cam atât. Aici însă, soldatul roman le dă o lecție de supunere evreilor care așteptau „semne”. Le demonstrează cum lucrează autoritatea Mântuitorului. Refuză vizita, nu pentru că nu ar fi fost bucuros ca Hristos să-i treacă pragul, ci pentru că nu se simțea vrednic de un oaspete atât de solemn. Și mai refuză vizita, pentru că avea credință, că Învățătorul poate să împlinească cererea lui numai prin poruncă: A zis și s-a făcut…

„Dar sutașul, rãspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic sã intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea. Cã și eu sunt om sub stãpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fã aceasta, și face.” (Mat 8:8-9)

Dacă noi, ca și creație a lui Dumnezeu, avem autoritate asupra altor semeni numai prin cuvânt, dacă noi, ca și ființe limitate de timp, spațiu și trup, avem puterea de a construi și distruge prin poruncă, cu atât mai mult Dumnezeu, Cuvântul, Logosul, Creatorul are putere infinit mai mare decât a noastră. Noi ne arogăm autoritatea cuvântului în cele mai nesemnificative momente, și ne jucăm de multe ori cu vorbele, distrugând vise și conștiințe fără să ne dăm seama, că în egală măsură putem să și construim. Prin chipul lui Dumnezeu din noi, primit ca dar, am primit și autoritatea binecuvântării prin cuvânt. Sutașul a înțeles, că dacă el, păgân, păcătos și nevrednic să-L primească pe Hristos în casa lui are atâta putere, încât poruncește la o sută de semeni, având chiar putere de viață și de moarte asupra lor, cu atât mai mult Învătățorul, drept, smerit, Dumnezeu poate face totul numai cu cuvântul.

Această credință este lăudată în fața evreilor care cereau semne și minuni, chiar și atunci când acestea se întâmplau în fața ochilor lor. Această credință în Cuvântul creator al lui Dumnezeu este lăudată în fața noastră, a celor care cerem semne și minuni ale prezenței divinului în viața noastră când propria viață este cea mai mare minune. Avem cuvântul lui Dumnezeu în față. Cuvânt cu putere multă. Îl folosim? Îl avem ca autoritate? Îl punem în lucrarea vieții noastre? Nouă ne place să poruncim, ne place să fim ascultați și mai ales să pedepsim atunci când nu ne este respectată autoritatea. În final ne întrebăm doar atât: Celor neascultători ce le va face Stăpânul când va veni cu autoritate să judece viii și morții?