Mila cere fapte nu vorbe

Momentul învierii fiului văduvei din Nain, pe care doar evanghelistul Luca îl surprinde, ne arată adevărata natură a milei, aceea de lucrare. Față de văduva îndurerată rămasă singură la bătrânețe, fără un sprijin, Mântuitorul este cel care îi arată milă prin redarea vieții fiului ei. Ne spune Evanghelia că multă lume însoțea acel cortegiu funerar, și cu siguranță că toți acei oameni simțeau, fiecare în felul lui milă pentru mama îndurerată. Dar ce ar fi putut face ei că să o consoleze?

Cuvintele de încurajare sunt, în astfel de situații, fără rost. „Rahila își plânge copiii și nu vrea să fie mângâiată pentru că ei nu mai sunt„. Am trăit, cu siguranță, mulți dintre noi astfel de momente în care, în fața suferinței aproapelui, am simțit milă dar și neputința de a aduce mângâiere sau consolare. Poate, în cel mai fericit caz, plângem și noi alături de semenul nostru, ca semn că ne pasă, dar ce consolare este aceasta? Mântuitorul în schimb nu plânge alături de văduvă. Ba mai mult îi spune „Nu plânge!„. Îi era milă ea, dar știe că doar prin cuvinte sau plâns nu se rezolvă mare lucru. Hristos o întărește prin faptă. Îi redă viața prin viață. Îi renaște cugetul prin renașterea din moarte a unicului ei fiu.

Noi vom putea spune că nu suntem Mântuitorul Iisus Hristos, și că nu avem puterea de a învia morții. „Dacă aveți credință cât un grăunte de muștar…” (Despre asta altă dată). Moartea fizică nu putem să o învingem, nici nu mi se cere asta. „Dacă grăuntele nu moare nu aduce roadă”. Dar moartea sufletului o putem învinge. Mila faptei sau mila față de suferința aproapelui se cere a fi lucrătoare. Activismul modern se axează în primul rând pe vorbe, pe conștientizare și sfârșește prin a învinovăți pe cineva. Activismul creștin începe prin faptă, prin lucrare și sfârșește prin a lăuda pe Dumnezeu.

Ca un exemplu brut ne putem uita la obiceiul marketizat de a afișa sute de coroane și jerbe de flori care mai de care mai „naturale” atunci când un semen de-al nostru pleacă din trup. Cu ce ne arătăm mila? Celui trecut nu-i folosesc. Celor rămași nici așa. Nouă? Ne „spălăm pe mâini” și ne alimentăm mândria socială. Un mod mai creștin de a aborda problema ar fi acela în care să ducem flori persoanelor cât încă sunt în viață, împreună cu dragostea noastră, și un ajutor concret după, celor rămași. Pe lângă clasicul „Dumnezeu să-l odihnească” sau chiar în loc de, cred că ar fi mai potrivit „Dumnezeu să vă întărească” sau „Dumnezeu să vă miluiască”, spus celor rămași… „Mergeți și învățați ce înseamnă: milă voiesc iar nu jertfă”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: