Pilda talanților (Matei 25, 14-30) dezvoltă o problemă foarte la modă în societatea noastră, consolidată în timpul Revoluției Franceze și preluată habotnic de către toate modelele democratice și anume aceea a „corectitudinii politice”.
Pe scurt această filosofie „modernă” se explică prin grija de a nu aduce ofensă de ordin moral, juridic, de limbaj sau de rasă oamenilor sau anumitor grupuri considerate minoritare sau dezavantajate. Este cu alte cuvinte, o chemare la toleranță față de cel de lângă tine, însă prin această aplicare, prin orice mijloc, a ideei de corectitudine politică, se impune crearea unei egalități de șanse și chiar de idei în societate, „omorând” din fașă orice fel de diferențe dintre noi. Creștinismul, prin vocea Sfântului Apostol Pavel se declară împotriva discriminării de orice fel a oamenilor, pentru că „toți suntem una în Hristos”, însă nu desființează posibilitatea diferențelor dintre noi în acest drum de unire în Hristos.
Pilda talanților ne pune în față un gest al lui Dumnezeu de „incorectitudine politică” raportat la agenda democrațiilor de zi. Faptul că unul dintre slujitori primește zece talanți, altul cinci și altul numai unul, poate ridica problema unui Dumnezeu injust. Mai mult, judecata, sau evaluarea slujitorilor după modul în care au înmulțit darul primit se încadrează din nou, prin optica modernă, într-o practică „imorală”, raportată la filosofia darului, care nu trebuie să impună evaluare de nici un fel.
Ce urmărește atunci Dumnezeu de la noi, dacă nu ne tratează în mod egal? Și de ce ne mai face daruri dacă se așteaptă să le întoarcem la Cel de la care le-am primit? Este Dumnezeu aici un Tată sau un investitor?
Dacă Dumnezeu ar fi împărțit egal talanții, atunci nu ar mai fi un Dumnezeu corect. Ca și Cel care „cunoaște inima omului” până în adâncurile ei dă fiecăruia în mod egal cu sinele. Pe fiecare îl dăruiește proporțional cu el însuși, și la fel îl și evaluează. Dumnezeu nu le dă talanții slugilor ca aceștia să se diferențieze unii de alții. Dumnezeu le dă talanții ca să se diferențieze de „omul cel vechi”. „Corectitudinea politică” ar fi procedat altfel. Ar fi adunat talanții și i-ar fi împărțit fiecăruia în mod egal, iar mai apoi la evaluare, ar fi dat un indice de productivitate în funcție de rezultate.
Un calcul simplu pentru elucidare ar arătat așa:
5 talanți+2 talanți+1 talant=8 talanți.
8 talanți/3 persoane=2,66 talanți/persoană.
Știm din pildă capacitatea de productivitate a slugilor. Primi doi i-au dublat, al treilea l-a îngropoat. În împărțirea lui Dumnezeu cei 8 talanți au făcut 15 talanți. În logica societății cei 2,66 talanți împărțiti egal ar fi adus doar 11,64 talanți.
(primele două slugi i-ar fi înmulțit, (2,66*2)+(2,66*2)+2,66=13,3).
Revenind din „matematica duhovnicească” (nefericit aplicată de multe ori de noi – 7 lumânări/ 9 masluri/ 40 Liturghii… etc) vedem că logica lui Dumnezeu este mult mai productivă, deoarece ea nu ține de „lumea aceasta”. Contextul în care Hristos rostește această pildă este cel al anunțării Parusiei (a doua venire a lui Hristos) când se cere să fim pregătiți. Cum? Nicidecum prin „coretitudinea politică” a vremurilor noastre, ci prin cea a lui Dumnezeu care ne îndeamnă să „lucrăm cât este ziua”, și „să scoatem parul din ochiul nostru” și poate cel mai important „să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine”.
servite cu Boia 
Lasă un răspuns