O năzuință mai veche s-a împlinit începând cu ziua de azi, pelerinaj în Țara Sfântă. Cu toate că majoritatea celor care au făcut această călătorie mi-au spus că este o experiență unică și personală, eu țin neapărat să vă împărtășesc câteva impresii din fiecare zi petrecută în acest tărâm. Primul gând este acesta… Țara aceasta este chiar un pământ binecuvântat de Dumnezeu. Nu trebuie să-i cunoști istoria tumultoasă, nici geografia sau capacitățile productiv-economice, că să îți dai seama că doar o minune poate face să crească din piatră seacă ceva aici… și mai mult, câte două producții pe an. Am și prins o perioadă foarte ploioasă, așa cum nu a mai fost de câțiva zeci de ani, după spusele ghidului, care a făcut ca în luna ianuarie toată natura să fie verde primăvară.
Al doilea gând se îndreaptă spre înălțimile Carmelului. Acoperit azi de orașul Haifa, muntele Carmel, pe care Ilie a adus jertfă lui Dumnezeu și a distrus cultul zeităților păgâne, te determină să te îndrăgostești de creația lui Dumnezeu. Sincer cred că Ilie a ales dinadins acest loc pentru jertfă ca evreii să se simtă mici și umili în fața măreției Creatorului.
Al treilea gând al meu din ziua de azi se oprește asupra Fecioarei Maria, mai exact asupra Bisericii Bunei-Vestiri, a izvorului de la care toți locuitorii Nazaretului aduceau apă atunci, locul în care, după tradiție, Arhanghelul Gavriil i-a adus vestea nașterii Domnului. Ce m-a impresionat a fost smerenia locașului de cult. Și ca spațiu dar și că arhitectură. Cu toate acestea te copleșește. Și aici cred că o descriere foarte bine pe Fecioara Maria… Smerită, cuminte în raport cu ceilalți, dar care te copleșește cu harul și dragostea ei… Va urma…
servite cu Boia 
Lasă un răspuns