Sărbătoarea Botezului Domnului sau mai corect spus Sărbătoarea arătării Sfintei Treimi la Iordan, este una dintre cele trei momente în care, în Țara Sfântă, se săvârșesc minuni. Cea mai cunoscută este Lumina Sfântă, mai apoi la Schimbarea la Față pe Tabor coboară un nor în timpul Sfintei Liturghii și de Bobotează când după slujba Aghiasmei Mari, apele Iordanului se „întorc înapoi”.
La cea din urmă am fost martor azi, în cea de-a cincea zi de pelerinaj. Înainte de a descrie cea ce am văzut vreau să fac precizarea că Patriarhia de Ierusalim sărbătorește Crăciunul și toate celelalte sărbători după calendarul neîntreptat, adică sunt cu 13 zile în urma calendarului nostru, așa că ziua de 18 ianuarie a fost ajunul Bobotezei.
La Iordan am ajuns în jurul orei 8:30, urmând să ne găsim un loc cât mai aproape de malul Iordanului. Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea, urma să vină pe la ora 12:00. Ritualul Aghiasmei Mari este cunoscut noua ortodocșilor deoarece îl vedem făcut în toate bisericile ortodoxe din țară, și în ortodoxie toate rânduielile sunt la fel oriunde te-ai afla. În momentul în care Patriarhul aruncă crucea în apă și sfințește apa Iordanului, cursul acesteia se schimbă, de la sud spre nord. Anul acesta Iordanul a fost foarte mare. Din cauza ploilor din ultima vreme debitul crescuse cu aproape un metru față de normal. Acest lucru a fost însă spre avantajul nostru al pelerinilor. Nu doar că valea era vizibilă de mai departe însă era foarte clar cursul râului, așa că orice schimbare de sens ar fi fost imediat văzută.
Până la ora 12:00 când Patriarhul a sosit pe malul râului se adunaseră mai bine de 18.000 de oameni. Mulți erau doar în trecere, însă cei mai mulți așteptau momentul minunat.
Și acesta a venit. Patriarhul aruncă de pe mal crucea în apă pentru prima dată. Apa curge firesc spre sub. O aruncă a doua oară. În apă se formează curenți circulari care formează niște vârtejuri. O aruncă și a treia oară. Curenții sunt tot mai vizibili și parte din apa râului se mișcă efectiv contra cursului, în timp ce altă partea râului de pe malul iordanian curgea normal. Unii dintre pelerini sunt entuziasmați, alții nedumeriți, cei mai mulți dezamăgiți. Întrebări se nasc imediat: „unde s-a întors? Cum s-a întors? Etc”.
Eu personal aveam în minte imaginea lui Moise care desparte Marea Roșie, sau a evreilor care traversează Iordanul ca pe uscat. Însă nu așa s-a întâmplat minunea. A fost destul de clară pentru a o recunoaște dar totuși destul de discretă pentru a nu dramatiză credința. Faptul că doar unde s-a aruncat crucea au început să se schimbe curenții de apă, după ce am privit cursul neschimbat timp de 3 ore, pentru mine este suficient și chiar prea mult.
Ce înțeleg din toate acestea? Că Dumnezeu încă se apleacă spre noi și face minuni că noi să ne bucurăm. Și mai înțeleg faptul că pentru mulți dintre noi Dumnezeu este doar atât, un furnizor de minuni, când El ar trebui să fie cea mai importantă Persoană din viața noastră.
P.S. Cei mai mulți pelerini au fost românii. Și nu s-au călcat în picioare precum vedem la televizor. Au fost cuminți și ordonați… Cinste lor
servite cu Boia 
Lasă un răspuns