Coronavirusul și apa sfințită

Nu-mi stă în fire să scriu pe acest blog articole de acest fel, însă subiectul din titlu m-a lovit într-un mod tragic-comic… și-i musai să vi-l spun.

Sunt abordat în online de o persoană cvasi-cunoscută cu următoarea întrebare:

„Părinte îi adevărat că coronavirusul e din laborator?” (redau exact)

Preferam un bună ziua sau Doamne ajută, da merge și așa. Am avut un moment ispita de a răspunde ironic „laborator? Eu știu că e din China” M-am abținut, știind cât de sensibilă e conștiința celor chinuiți de teoria conspirației. I-am răspuns într-un final, după multe procese cognitive, unele dureroase:

„Doamne ajută! Nu știu.”

Sincer speram naiv că răspunsul meu va fi unul satisfăcător, însă conversația a continuat:

„Ăștia vor să ne omoare! Da eu am apă sfințită! Beau pe stomacul gol și mă stropesc de fiecare dată când ies din casă! Așa-i că-i bine? Bine să fie. Doamne ajută.”

Nu am răspuns… Nu încă. Efectiv nu știu ce să spun. Nici nu cred că se mai așteaptă un răspuns de la mine. Ceea ce mă pune însă pe gânduri, este tocmai frică noastră de ispitele vremurilor în care trăim.

Coronavirusul este, din ce am văzut prin media, o amenințare destul de gravă, iar tratamentul nu este decât simptomatic. Faptul că populația este sfătuită să fie vigilentă, face parte din procedura de combatere a epidemiilor, și auzim în fiecare iarnă acest lucru. Acum întrebarea este: dacă sunt binevenite și metodele „bisericești” precum apa sfințită, tămâia, miruri, brățări și lănțișoare atinse pe nu știu unde?

Eu zic că da și nu. Da, dacă sunt din credință, și nu, dacă sunt din frica de moarte. Și nu pentru că nu ne-ar păzi de răul din lume, ci pentru că nu le folosim așa cum se cer… Nu ca talismane magice ci ca mijloace de a ne aminti de Dumnezeu și când nu suntem în Biserică.

Obișnuim să ne începem ziua cu o gură de aghiazmă? Foarte bine, însă nu fără a ne aloca timp de rugăciune. Apa sfințită nu ține loc de cafea sau tonic, și nici mirul de deodorant. Suntem bolnavi trupește? Dumnezeu a lăsat și darul vindecării prin har – Biserică, dar și prin dar – Medicină. Dacă aleg să iau antibiotice când sunt bolnav în detrimentul esenței de nard sau apă din Iordan, nu mă face mai puțin credincios, la fel cum nici hiper-nădejdea în Dumnezeu, refuzând tot ce oferă societatea, nu mă face sfânt.

Așa că închei într-o notă optimistă și glumeață, sfătuindu-i pe cei din „laboratorul coronavirusului” să încerce și cu apă sfințită… Că nu costă, și cine știe… Precum și pe conspiraționiști… Nu vă mai duceți copiii bolnavi la școală și grădiniță!