Duminica a doua după Paști, sau Duminica Tomii, deschide seria relatărilor evanghelice, care demonstrează dumnezeirea lui Iisus Hristos. Potrivit pericopei din această zi (Ioan 20, 19-31) Mântuitorul se arată ucenicilor ascunși de frică, în seara zilei în care a înviat. Toma nu era cu ei, iar în momentul în care primește vestea Învierii Lui Hristos, el nu crede. Cere în acest sens dovezi palpabile, să pună mâna în rănile crucificării. Dumnezeu Mântuitorul îi împlinește cererea. La o săptămână distanță se arată din nou, invitându-l pe Toma să se convingă. Și acesta se convinge, dar nu doar de înviere, ci și de dumnezeirea Celui înviat.
Necesitatea atingerii Lui Hristos pentru a crede nu a fost un caz izolat. Toma nu a fost singurul care a avut nevoie de concret pentru a găsi credința. Să ne amintim de ucenicii de pe drumul Emausului, care călătoresc aproape 11km cu Hristos și nu-L recunosc, până nu se ating de Trupul Euharistic al Lui.
Azi se pare că trăim o situație în care credința ne este pusă la grea încercare. Ni se cere să ne păstrăm sufletul aproape de Hristos, fără însă să-L atingem. Unii mai tari reușesc, alții mai ca Toma, nu. Și atunci ce e de făcut? Vedem că Mântuitorul nu respinge cererea ucenicului care avea îndoieli. Vedem că și atingerea de Hristos aduce cunoașterea Lui. Știm că Mântuitorul ne spune foarte clar că: „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.” (Ioan 6,51)
Ce facem atunci cu „credința din inimă”, cu împărtășirea fără Euharistie, cu Sfânta Liturghie virtuală, dacă suntem precum Toma, oameni pragmatici și materiali? Ar fi crezut Toma până la urmă, dacă Hristos nu l-ar fi lăsat să-L atingă?
„Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29)
servite cu Boia 
Lasă un răspuns