Muțenia lui Zaharia ca școală a credinței

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, relatată de evanghelistul Luca și serbată de Biserică în 24 iunie, este un eveniment marcat de mai multe minuni.

În primul rând faptul că mama Sfântului Ioan Botezătorul, Elisabeta, stearpă și înaintată în vârstă, a primit „dezlegare” de neputința ei, este o minune.

Mai apoi vestirea nașterii s-a făcut prin Arhanghelul Gavriil, care s-a arătat lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan.

Tresărirea fătului din pântecele Elisabetei în prezența Fecioarei Maria însărcinată, o altă minune.

Nu în ultimul rând, muțenia lui Zaharia, ca semn al necredinței lui, muțenie ruptă, după porunca Arhanghelului, de împlinirea celor vestite.

De ce, însă, a avut Zaharia această reacție de îndoială, când îngerul Domnului îi vestește faptul că va avea un prunc? Gândindu-ne la tabloul întâlnirii din templu dintre preotul Zaharia și îngerul Gavriil, parcă ne vine greu să pricepem cum a avut Zaharia tăria de a se contra cu un înger. Dacă noi am fi în situația lui, martori la o arătare minunată, nu am mai comenta nimic! Sau?

Reacția de îndoială a lui Zaharia nu este una extraordinară, ci mai comună decât ne dăm seama. Este reacția omului care le-a văzut pe toate, care s-a complăcut în felul lui de a fi, care nu se mai vrea impresionat. Care crede în Dumnezeu, dar în același timp mai crede și că știe ce vrea Dumnezeu de la el.

Recunoaștem personajul?

Să vedem acum ce fac EU. Nu aud voce de înger, care să-mi vestească mesaje de la Dumnezeu, căci îmi vorbește chiar Dumnezeu prin evanghelie. Nu văd un înger, Îl văd chiar pe Hristos real în Sfânta Liturghie. Nu stau în apropierea unor făpturi angelice care sunt „toate duhuri slujitoare”, ci mă unesc real cu Trupul Euharistic al Lui Hristos. Cum ies din Biserică după toate acestea?

Zaharia a ieșit mut din Templu, dar când a deschis din nou gura să vorbească, a prorocit. Noi ieșim vorbind din Biserică, dar nu profețim nimic, ci, mai mult, vorbim fără rost, „la trecerea timpului”.

De ce?

Pentru că suntem mai mult decât autosuficienți și răzgâiați. Pentru că ne ducem la Dumnezeu sa-L tragem la răspundere pentru toate problemele pe care le-am creat prin păcatele noastre. Pentru că Îl certăm pe Hristos că prea multe”reguli” ne-a lăsat și nu ne putem destrăbăla în voie. Pentru că, vorbind cu Dumnezeu, încercăm să-L învățăm noi ce și cum să facă, sau când și cum să intervină.

Pentru toate acestea am merita să primim din când în când câte un an de muțenie precum Zaharia. Poate, mai apoi, vom învăța să prețuim și să cumpănim mai bine vorbele și gândurile noastre…

Numa’ zic…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: