Prăpastia libertății

Societatea în care trăim azi, dincolo de toate drepturile pe care le oferă, se definește prin „libertatea absolută” pe care pretinde că o asigură fiecărui individ. Peste tot auzim de libertate: de conștiință, de opinie, de autodeterminare, de a alege și de a fi ales, de a cumpăra și a vinde, de a fi cumpărat și vândut, etc…

Totul este roz! Totul este posibil! Umanitatea are șansa incredibilă de a-și depăși condiția neîngrădită de nimeni și nimic!

În aceste condiții cel care se opune în orice fel acestui deziderat al libertății absolute devine un dușman, un terorist, un retrograd, un paria, un ceva care trebuie să dispară. De aceea cea mai incomodă persoana pentru „liberaliști” este Dumnezeu.

„Robește-mă Doamne să fiu liber”, spunea Sfântul Apostol Pavel. Cum vine asta, ar spune homo libertatus? Noi nu suntem robii nimănui!

Haideți să vedem:

1. Libertatea politică de a alege și de a fi ales se limitează la nominalizări subiective și elitiste mărginite de o listă pe care votantul nu o poate contesta sau controla.

2. Libertatea cuvântului: se limitează la politica editorială controlată de sponsori și „influenceri”, precum și de mofturile celor care controlează fluxul de informații din on-line.

3. Libertatea de consum: se limitează la ofertele pe care hipermarketurile le impun și pe care le controlează prin propaganda reclamelor foarte manipulator concepute.

4. Libertatea de conștiință: limitată de ceea ce este la modă să crezi. Foarte vulnerabilă în fața progresiștilor și mereu supusă atacurilor, manipulată prin educație și bagatelizată prin presă.

5. Libertatea de a decide pentru sine: îngrădită de limitele fiziologice ale corpului uman și relativizată de „progresele” medicinei alopate rezumată la prescrierea de droguri care se anulează reciproc, în lupta lor pentru a ocoli moartea.

Exemplele pot continua… Dar întreb pentru un prieten… Unde este libertatea, că eu nu o vad și nici nu simt? Dacă asta e libertatea absolută pe care societatea mi-o oferă eu zic: nu, mersi! Este o prăpastie care îmi oferă vremelnic sentimentul că pot să zbor, înainte de a mă zdrobi de fundul ei plin de cadavre.

Prefer să rămână rob al lui Dumnezeu, care mă iubește chiar și atunci când greșesc, care nu îmi impune nimic, ci doar mă sfătuiește, care nu mă minte niciodată, care nu are o „agendă ascunsă sau paralelă”, care nu îmi vorbește din „cărți”, ci din experiență, care știe ce e suferința și moartea, dar care știe și ce e învierea, care nu așteaptă să îi mulțumesc, ci doar vrea să fiu fericit alături de El.

Eu rămân cu robia libertății Lui! Voi rămâneți cu libertatea robiei absolute, a iluziei prăpastiei în care credeți că puteți zbura!