Sunt preot doar de 8 ani și întotdeauna am avut un respect deosebit pentru cei care au mai multă experiență în slujire. Ascult cu evlavie cuvintele monahilor care „coboară” din chilii pentru a ne lumina cu învățătură Bisericii, dar nu pot să fiu de acord cu „relativizarea” Sfintei Euharistii, și transformarea Trupului și Sângelui Mântuitorului în armă împotriva Covid-19!
Împărtășirea cu Hristos se face „întru pomenirea Mea!” și „spre sănătatea trupului și a sufletului” ca merinde pentru „viața cea veșnică” și pentru că suntem „mădulare ale Lui Hristos”.
Hristos este o Persoană, și împărtășirea cu Trupul Lui este o modalitate tainică de cunoaștere și unire cu Mântuitorul. Numindu-l „medicament, vaccin, rețetă magică, talisman ocrotitor” sau oricum altfel, ne pozitionăm în tabăra magico-idolatriilor, care văd în Biserică și în ritualurile ei doar modalități de a se feri de lucrarea răului. Misiunea Bisericii depășește cu mult viața trecătoare a trupului. Scopul misiunii Mântuitorului a fost acela de a ne duce pe toți în „împărăția cerurilor” unde „vă pregătesc vouă loc” „în casa Tatălui.
Ancorarea noastră ca și creștini de viața aceasta nu este o atitudine mântuitoare, iar folosirea Sfintei Euharistii pentru prelungirea vieții pământești, fără viziunea veșniciei, este o „mârșăvie”. Cine și ce garantează că Hristos va lucra în noi? Doar dragostea, atitudinea și disponibilitatea noastră. Ne împărtășim cu Hristos pentru că îl iubim pe El, nu pentru că ne iubim pe noi! Iuda s-a împărtășit și a trădat. De ce? Pentru că scopul pentru care a stat la Cina cea de Taină nu a fost unul mântuitor!
Împărtășiți-vă cât mai des cu Hristos, dar nu pentru beneficii trupești și mercantile, ci din dragoste pentru Persoana Celui care a murit pe cruce pentru păcatele noastre. Luați Sfânta Euharistie ca ajutor pentru a scăpa de păcatele care omoară sufletul, nu ca soluție mistică de luptat cu virușii. În momentul în care Domnul Iisus se îndrepta spre casa lui Iair pentru a-i vindeca fiica aflată pe patul de moarte, mulțimile se îmbulzeau să-L atingă, dar o singură persoană s-a vindecat. De ce? Pentru că avea credință în puterea Învățătorului.
Să vedem, noi cum ne îmbulzim să ne atingem de Hristos?

Lasă un răspuns