Predică la înmormântarea on-line a userului Ioan Controlorul745

(Texul este un pamflet nu o profeție. Cei care nu pot să înțeleagă sau nu au hazul necesar să nu citească.)

Anul 2050, 30 Februarie

Îndurerată familie, îndoliați useri creștini,

Ne găsim într-un moment trist, când ne-am adunat din toate zările lumii pe banda de internet a familiei îndurerate, pentru a le fi alături la despărțirea de cel care a fost soț, tată și bunic, Ioan Controlorul 745.

Niciodată nu este ușor să le spui la revedere celor pe care îi iubim, cu atât mai mult când acest rămas bun este până în veșnicie. Știm că Ioan Controlorul 745 va rămâne în memoria familiei, stocată pe HD, dar le vor lipsi live-urile și mai ales emojiurile pe care cu atâta abilitate, Ioan Controlorul 745, le posta la toate fotografiile lor.

Din perspectiva noastră, a Parohiei Virtuale de Bandă largă 15432563, userul Ioan a fost un exponent model. În decursul vieții lui a participat la 5434 de Liturghii, atât live cât și în distribuire, adăugând nici mai mult nici mai puțin decât 143045 de comentarii și like-uri de ordinul milioanelor. În marea lor majoritate comentariile au fost emojiuri, dar s-a încumetat, curajos cum am auzit că era, să și scrie câteodată. Atunci am văzut că avea un dar rar întâlnit printre userii de azi, darul cratimei. Și nu doar că o folosea bine, dar a înțeles că trebuie să o și împartă semenilor lui. Și cam asta a făcut în ultimii ani, mai ales de când, datorită vârstei, nu a mai avut acces la internet holografic. A completat postările urmăritorilor cu cratime. Ne va lipsi, și îi vom păstra veșnic recunoștința pentru asta.

Revenind la viața celui pentru care suntem azi apelați, vreau să vă povestesc despre unicul și fascinantul moment în care l-am întâlnit fizic pe cel adormit.

Văd după emojiurile postate că sunteți stupefiați. Aveți tot dreptul, dar adevărul este că l-am întâlnit fizic. Nu a fost nimic programat, și nici nu am spus nimănui, pentru că acordul de confidențialitate semnat de mine la primirea calității de admin în preoție nu-mi permitea. Acum că userul Ioan Controlorul 745 nu mai este on-line, pot să vă povestesc. A fost într-o Duminică, în timpul în care făceam Liturghia. Eram în studioul liturgic, iar în conferință live era și cântărețul Vasile Canto 77, când cineva a bătut la ușă. Inițial am crezut că nu aud bine. A trecut multă vreme de când ușă studioului liturgic nu a mai fost deschisă. Așa că nu am reacționat. Am continuat live-ul dar bătaia s-a repetat, mai cu putere și insistent. Am introdus atunci pauza de publicitate, chiar dacă nu era încă timpul, și am descuiat, puțin temător, și l-am văzut. Era chiar el, Ioan Controlorul 745 în carne și oase. Nu am vorbit nimic. Nici nu se cădea să avem vreo interacțiune umană directă, suntem totuși creștini nu profani, dar ne-am înțeles din priviri. Venise să vadă dacă sunt atât de înalt pe cât se vedea în holograme. Atunci am înțeles că am de-a face cu un user foarte serios și dedicat. Un user care vedea clar realitatea existenței noastre virtuale.

Acum la despărțire, îi dorim familiei să primească multe like-uri de consolare, și îi sfătuim să păstreze live amintirea userului Ioan Controlorul 745. Pe prieteni și urmăritori îi sfătuim să distribuie timp de 40 de zile ultima postare, ca semn de apreciere pentru toate interacțiunile pe care le-au avut. Că ce poate fi mai bine și mai frumos ca toți prietenii să se distribuie împreună?

Noi îl vom păstra în arhivă câte ore de live vom mai avea pe acest pământ, și îi vom face la timpul cuvenit meme-ul special de remember.

Dumnezeu să-l odihnească în pace în of-line.

Later edit: familia vă invită pe toți să luați parte la sesiunea de pomană care va avea loc în amintirea celui adormit. Link-ul de acces este: http://www.pomanaioancontrolorul745.bis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: