Un mânz de asin duce în spate pe Împăratul Hristos. O mână de pescari, un vameș, un zelot și un trădător îl urmează mirați de ce văd. O mulțime de evrei de toate vârstele, extaziați, strigă „Osana!”. Fariseii și liderii religioși ai Ierusalimului privesc cu ură și indignare. „Poruncește-le să tacă!”, se aude o voce de rabin. Împăratul îi răspunde scurt… „Dacă vor tăcea, pietrele vor striga.” Ucenicii au uitat deja că intrarea triumfală a Învățătorului este spre moarte. Ei văd doar ce este în fața ochilor lor.
Drumul este „pavat” cu veșminte și ramuri de finic. Soldații romani stau în gardă, gata să intervină dacă gloata va întrece măsura.
Cine sunt cei care strigă de Florii?
Cei care vor striga și în Vinerea Mare. Aceiași care vor așterne în drumul Crucii sudalme și scuipat. Ucenicii, azi fermecați de osanale, vor sta ascunși de frică. Soldații care azi privesc iscoditor, vor răsfrânge puterea asupritorului peste Trupul firav al Mântuitorului. Fariseii și Rabinii se vor felicita că au scăpat de Nazarinean.
„Săvârșitu-s-a!”… ultimul strigăt din ultima săptămână a împărăției morții și a păcatului.
Așa e și viața noastră… Începe cu „Osana!” când ne naștem, cu mulți care ne felicită, cu unii care stau nedumeriți sau chiar privind cu ură. Apoi „trece viața noastră” și ajungem repede la Cruce, cu prea puțini care să ne mai ajute. Privim spre moarte și înțelegem că și pentru noi s-a săvârșit. Dar ceva se vede dincolo… Ceva ce Hristos a deschis pentru noi. Cineva ne așteaptă cu brațele deschise…
Și El știe foarte bine cum am strigat de Florii…
servite cu Boia 
Lasă un răspuns