Iertarea ca blasfemie

„Și iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Și Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta hulește.” (Matei 9, 2-3)

Vindecarea slăbănogului din Capernaum este o minune forte cunoscută a Mântuitorului. Sunt câteva elemente foarte evidente în acest pasaj evanghelic în jurul cărora se predică foarte mult și foarte bine: credința prietenilor; importanța rugăciunii pentru semeni; iertarea păcatelor; vindecarea sufletului și mai apoi a trupului; originea spirituală a suferințelor trupești; etc.

Un alt aspect destul de actual din acest pasaj este și cel referitor la blasfemia de a ierta păcatele, de care Domnul Iisus Hristos a fost învinuit de către farisei. La prima vedere nu ar trebui să îi acuzăm prea tare pe aceștia pentru gândul lor. Toate scrierile Legii Vechi spuneau că doar Dumnezeu poate să ierte păcatele. Ori ei, fariseii, nu vedeau în Iisus pe Dumnezeu, ci cel mult un profet sau Rabin carismatic. În acest context, gândul lor chiar era justificat, întrucât ei aveau și rolul de a veghea la corectitudinea învățăturilor religioase pe care poporul le primea. Nu puteau permite, prin natura misiunii lor, ca oricine să învețe orice pe iudei. Hristos, văzut ca un om simplu de către ei, nu avea niciun drept să își aroge o putere pe care doar Dumnezeu o are – iertarea păcatelor.

Știm însă că Iisus, chiar dacă pentru mulți contemporani era doar fiul teslarului sau fiul Mariei, pentru omenirea El este cu adevărat Dumnezeu. A ierta păcatele nu era doar o putere de drept pe care Mântuitorul ca Dumnezeu o avea, ci era chiar esența misiunii Sale: aceea de a aduce iertarea supremă între creatură și Creator. Privind astăzi retroactiv vedem că blasfemia de care Hristos a fost acuzat era defapt misiunea Sa, și adevărata blasfemie ar fi fost ca Domnul să nu ierte păcatele, adică să nu-și împlinească misiunea.

Dacă atunci, fariseii, aveau oarecum circmstanțe atenuante pentru a nu înțelege cu ce putere iartă Domnul Iisus păcatele, azi noi ce motive avem să nu credem în iertarea Lui?

Mărturisim de multe ori că Dumnezeu e bun și iartă, că Dumnezeu ne înțelege suferințele și ne dă alinare, dar nu ne comportăm deloc ca niște penitenți care ne dorim iertarea. Blasfemia, sau hula adusă lui Dumnezeu, este fiecare moment în care săvârșim păcate fără să ne gândim că avem nevoie de iertarea Lui Dumnezeu. Fiecare drept pe care îl invocăm pentru a ne justifica păcatele și patimile este o îndepărtare de la iertarea Lui, o negare a misiunii Lui de a ne oferi iertarea. Fiecare promovare a păcatului ca normalitate este o luptă împotriva jertfei Lui pentru îndreptarea și iertarea noastră.

Comparativ cu noi, fariseii sunt mai puțin vinovați că nu au crezut în iertarea Mântuitorului, căci măcar ei nu eu crezut deloc în El! Noi, creștini botezați și duși pe la Biserică și prin pelerinaje nu doar că nu credem în iertarea Lui, dar nu ne-o dorim! Căci a dori iertarea, înseamnă a recunoaște că ai greșit!