A venit Primăvara, și odată cu ea și Postul cel Mare. Și odată cu acestea, nelipsitele polemici referitoare la postire, mâncare, nemâncare, dulce sau nedulce, „ce scoți spurcă… nu ce bagi spurcă”, etc. Și pe bună dreptate ne putem întreba… ce plus îmi aduce postul mie, ca persoană? (că tot e la modă acum self-concept, adică totul este despre „mine”.)
Și mi-am dat seama… Postul e ca o cutie de cadou. Cum? Foarte simplu. Noi suntem darul lui Dumnezeu, dar în același timp suntem și dar pentru Dumnezeu. Un dar care se dăruiește… profund, nu? Postul vine să ne pregătească pe noi ca dar. Așadar, partea exterioară a postului, adică nemâncarea de dulce, este identică cu pregătirea cutiei pentru cadou. Hârtie de împachetat, mai lucioasă, sau mai ponosită, nouă sau refolosită, frumos îndoită la colțuri, sau mai negligent, cu sau fără fundiță, fiecare după putință, pricepere și interes.
Avem cutia, ce punem în ea? Tot post, dar cel de fapte. Mai multă rugăcine, mai multă răbdare cu noi și cu ceilalți, mai multă gândire înainte de a vorbi, mai multă ascultare a celor din jur, mai multă aplecare spre nevoile celorlalți, mai mult timp petrecut cu Dumnezeu, cu familia, cu noi înșine, mai multă ascultare, mai multă citire din Sfânta Scriptură, mai multă dragoste pentru viață. Ceva mai mult bine decât până în acest moment.
Ziua de livrare a cadoului, ZIUA ÎNVIERII. Mergem la biserică să luăm… Euharistie, lumină, paște, ouă, binecuvântare, sau doar să împlinim o tradiție. Pentru toate acestea se cere de la noi darul pregătit în post. Cum l-am pregătit așa-l vom afișa… și nu pentru Dumnezeu, tot pentru noi.
(vezi și articolul Pr. Ioan-Florin Florescu https://ioanflorin.wordpress.com/2020/03/02/o-intrebare-stupida-si-7-raspunsuri-intelepte-despre-post/
servite cu Boia 
Lasă un răspuns