(Ne)știutorii Sfintei Scripturi – „Bătaia este ruptă din Rai”?

În mediul eclezial se folosesc foarte mult expresii pe care le găsim în Sfânta Scriptură. Multe din vorbele populare, proverbe și zicători sunt inspirate din cuvântul lui Dumnezeu. Fără a le aminti aici, cred că este necesar, în virtutea evenimentelor recente, să ne oprim asupra unei axiome pe care unii o pun pe seama Bibliei, încercând astfel să-i dea o legitimitate: „BĂTAIA E RUPTĂ DIN RAI!”

Nicăieri, dar absolut nicăieri, nu există acest verset în Sfânta Scriptură!

Cartea Proverbelor, din Vechiul Testament, conține câteva sfaturi despre educarea copiilor și a învățăceilor, care îndeamnă oarecum, la o primă lectură superficială, la o corecție fizică a celor care nu se conformează cu vorba bună. Pentru exemplificare le vom reda pe toate în cele ce urmează, urmând ca mai apoi să înțelegem contextul și semnificația acestor versete:

1. Cine cruță toiagul său își urăște copilul, iar cel care îl iubește îl ceartă la vreme. Proverbe 13, 24.
2. Pedepsește pe feciorul tău, cât mai este nădejde (de îndreptare), dar nu ajunge până acolo ca să-l omori. Proverbe 19, 18.
3. Nu cruța pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl lovești cu varga, nu moare. Tu îl bați cu toiagul, dar scapi sufletul lui din împărăția morții. Proverbe 23, 13-14.
4. Varga și certarea aduc înțelepciune, iar tânărul care este lăsat (în voia apucăturilor lui) face rușine maicii sale. Proverbe 29, 15
5. Mustră pe fiul tău și el iți va fi odihnă și îți va face plăcere sufletului tău. Proverbe 29,17
6. Și ați uitat îndemnul care vă grăiește ca unor fii: „Fiul meu, nu disprețui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când ești mustrat de El. Căci pe cine îl iubește Domnul îl ceartă, și biciuiește pe tot fiul pe care îl primește”. Răbdați spre înțelepțire, Dumnezeu se poartă cu voi ca față de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepsește? Iar dacă sunteți fără de certare, de care toți au parte, atunci sunteți fii nelegitimi și nu fii adevărați. Evrei 12, 5-8.

Se vede în exprimarea folosită de către autorul Proverbelor, că apar varga, nuiaua și toiagul ca mijloace de disciplinare. Nu este o noutate faptul că, până nu demult, corecția fizică era o metodă pedagogică. Psihologul de notorietate Alice Miller, numește aceste metode coercitive „pedagogia neagră”, subliniind faptul că orice fel de durere provocată copilului sau tânărului aflat în procesul de asimilare a cunoștințelor creează o ruptură în actul educațional. Astăzi, majoritatea pedagogilor și a părinților, cel puțin la nivel declarativ, sunt împotriva corecțiilor fizice, considerându-le brutale și ineficiente.

De ce însă, avem în Biblie, prevederi care îndeamnă la o disciplinare cu nuiaua sau cu toiagul? Să fie textul revelat de Dumnezeu atât de crud și inuman încât să incite la violență?

Cheia răspunsului la aceste întrebări stă în context, atât în cel literal, cât și în cel istoric. Traducerea românească folosește termenul de toiag sau nuia (vargă) acolo unde apare evreiescul שׁבטו (șhebeț – shay’bet) care are mult mai multe sensuri. Poate să fie tradus prin nuia, băț, rod de altoi, băț de măsurat, băț de scris, cârje, sceptru sau toiag. Nici unul dintre aceste cuvinte nu trebuie înțeles ca o armă, ca un instrument care poate să producă vătămări grave sau moarte. Sensul, din specificul mesajului general al Proverbelor, tinde să fie unul metaforic, simbolic. Părintele este îndemnat să folosească și pedeapsa atunci când este nevoie pentru a-l feri pe copilul lui de „învățătura rea” sau de „pornirile rușinoase”.

Din punct de vedere al contextului istoric, nu trebuie să uităm că această carte a Proverbelor a fost scrisă în antichitate, de către regele Solomon, în jurul anului 1000 înainte de Hristos. Mentalitatea timpului era foarte diferită de cea a omului modern. Violența făcea parte din realitatea societății ca lege. Pentru evrei, la fel ca și pentru multe civilizații semitice, Legea Talionului (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte…) era în vigoare.

Mântuitorul Iisus Hristos schimbă însă paradigma:

„Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău”. Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc.” Matei 5, 43-44.

Legea iubirii desființează legea răzbunării. Blândețea, răbdarea, cumpătarea și toleranța față de semenul nostru devin obligatorii pentru un creștin:

„Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege.” Galateni 5, 22-23.

Lupta creștinului este una spirituală, împotriva păcatului, nu a păcătosului. Disciplinarea pe care se cade să o facem, ca următori ai Domnului, trebuie să fie una axată pe exemplul Învățătorului Suprem:

„Propovăduiește cuvântul, stăruiește cu timp și fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare și învățătura.” 2 Timotei 4, 2

Dacă dorim să aplicăm învățăturile Sfintei Scripturi, trebuie să înțelegem că Biblia este o carte a desăvârșirii omului, începând de la căderea lui din Eden și până la înfierea în Iisus Hristos. Dacă Mântuitorul a desăvârșit revelația prin învățătura Sa, explicând sensul Vechiului Testament prin Jertfa și Învierea Sa, de ce tindem să aplicăm în continuare „cele vechi” și nu Legea cea nouă?

Revenind la problema inițială a acetei postări, putem concluziona următoarele:

1. Bătaia NU e ruptă din Rai! – acest verset nu există în Biblie
2. Disciplinarea fizică a fost o realitate istorică, și încă este lege în unele părți ale lumii, însă nu aparține creștinismului.
3. Modelul pedagogic al unui creștin, fie el profesor, părinte sau preot, este Hristos Învățătorul Suprem, care este „blând și smerit cu inima”. Matei 11, 29.
4. Furia și pornirile violente sunt omenești, și ne încearcă pe fiecare la un moment dat, însă dacă se manifestă, ele trebuie regretate și îndreptate, nicidecum argumentate sau promovate ca fiind mijloace scripturistice sau pastorale de îndreptare.