Paul Siladi, Riscul Iubirii – despre buna întrebuințare spirituală a obișnuitului, Editura Doxologia, 2019, 175p. (Recenzie – Claudiu Ionuț Boia)
În anul 2019, Editura Doxologia, publică în colecția Eseu, cartea Riscul Iubirii – despre buna întrebuințare spirituală a obișnuitului, a tânărului lector universitar dr. Paul Siladi. Volumul este o gură de aer proaspăt pentru toți cei care se sufocă în marea deznădejdii și a căutării drumului spre mântuire, în societatea superconsumistă de azi. Împărțită în cinci capitole – Convergențe; Divergențe; Ascetice; Teologice și Portrete, lucrarea este de fapt un tot unitar de gânduri și zbateri teologice general valabile. Chiar dacă autorul este unul cu un bogat bagaj teologic și filosofic, el nu face uz de ele decât în măsura în care trebuie să-și argumenteze afirmațiile pentru a le ancora în tradiția vie și lucrătoare a Bisericii. Presărată generos cu imagini vii, prin povestirile hasidice, eferevscente pe alocuri, și prin foarte atent alesele apoftegme din Pateric, lucrarea creează un tablou armonios și foarte cursiv pentru cititor. Împărțirea pe capitole poate fi foarte bine lăsată la o parte, pentru că fiecare paragraf se leagă firesc de parcursul sinuos al unei vieți duhovnicești contemporane. Dacă Sfântul Ioan Scărarul compunea, în epoca de aur a Bisericii, un manual de asceză pentru monahii și creștinii de atunci, Paul Siladi ne oferă un manual de recalibrare spirituală, adaptat la trăirile de azi, fără să bagatelizeze în nici un fel fundația originală a trăirii mistice patristice. Mai mult decât atât, cartea catalogată la categoria Eseu, poate concura foarte bine la categoria autobiografie, și nu neapărat a autorului, ci a fiecăruia dintre cititori. O radiografie a efortului personal în lupta Bisericii lui Hristos pentru salvarea sufletelor noastre.
Convergențe – primul capitol – este enunțarea etapei de avântare în ale credinței, atunci când totul este lumină și nădejde, la fel ca după Taina Sfântului Botez, sau după Spovedanie. Majoritatea dintre noi, atunci când scăpăm dintr-o greutate sufletească, pornim cu o speranță naivă că nimic nu ne mai poate ispiti sau alunga de pe drumul sfințeniei. Aici apar divergențele, de care se ocupă capitolul al doilea.
Divergențe – capitolul al doilea – exprimă nedumeririle trăirilor duhovnicești din sufletul legănat pe „marea vieții”. Pot uneori să dezrădăcineze conștiințe, să tulbure existențe, să omoare dragostea din noi, însă vin ca o mângâiere părintească dacă sunt ancorate în Iubirea lui Dumnezeu. Nu toate mijloacele sunt scuzabile de scop, precum nu toate scopurile sunt condamnabile.(Scopuri, mijloace; p.39) Nu toate sfințeniile sunt standardizate precum nu toate standardele de credință îți aduc garantat sfințenia. (Sfințenia atipică; p. 59) Un lucru este sigur în toată această zbatere iovică… asceza.
Ascetice – capitolul al treilea – lupta cu tot ceea ce ne distruge. Riscul iubirii este de fapt riscul de a nu iubi. Pariul lui Pascal este transpus de către autor într-o manieră foarte logică. Riscul de a iubi pe Dumnezeu, cu orice preț, nu are nimic de pierdut. Faptul că iubirea noastră nu este una cu „aripi de foc” ci una cu „aripi vlăguite” nu scade în nici un fel dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Asceza împovărează, asceza transcrie iubirea în sufletul nostru. Asceza deschide inima împrăștiată de planuri și griji spre unitatea Logosului. Asceza devine astfel o necesitate a noastră spre teologie.
Teologice – capitolul al patrulea – încununează drumul spre casa Tatălui. Viața și moartea, regulile și legile bisericești, ispită-greșeală-păcat-patimă, inadvertențele culturale, capătă noi sensuri atunci când sunt experimentate teologic. Ce mai poate să ne înduplece de la mântuire atunci când deja Dumnezeu este în noi? Ce ispite mai sunt de netrecut atunci când Dumnezeu ne ridică deasupra ispitelor? Și ce poate fi mai convingător decât exemplele care să ne dovedească faptul că Riscul Iubirii merită toate riscurile?
Portrete – capitolul al cincilea – vine ca o notă argumentativă la tot ceea ce s-a spus mai înainte. Oameni cu greutate culturală sau teologică, atipici față de sfinții din calendar, uimitor de apropiați de viața „normală” a creștinului de azi, devin prieteni și confidenți ai noștri și chiar mijlocitori pentru noi în urcușul duhovnicesc. Fără să punem presiune pe autor, îndrăznesc să cred că acest ultim capitol este de fapt un prolog la următoarea lucrare, una în care portrete de creștini luptători să fie creionate în toată simplitatea cu care și-au asumat riscul iubirii.
Recomand această lucrarea ca pe un ABC al omului smuls din firesc de nefirescul care tot mai mult ne înconjoară. Recomand această lucrare ca pe un scut în fața multor piedici duhovnicești enunțate chiar de la amvon. Recomand această carte ca pe un prieten care așteaptă să-ți sară în ajutor la nevoi chiar cu riscul iubirii.
servite cu Boia 
Lasă un răspuns