(NE) IUBIREA NOASTRĂ

Iubirea este cel mai discutat sentiment al omului din totdeauna. Cântată și pictată de artiști, explicată și dezbătută de filosofi sau adultă de credințe și religii, iubirea rămâne încă o enigmă pentru fiecare generație.

Fără să considerăm o mândrie, creștinismul are pretenția că deține înțelesul iubirii. Acest lucru, chiar dacă pare absurd pentru o societate aproape deloc spirituală, este cât se poate de adevărat. Da! Creștinismului deține Iubirea! Și da, este o Persoană. Este Dumnezeu!

De ce am început cu această dogmă a Bisericii? Pentru că nu putem defini iubirea sau neiubirea omului în afara înțelesului divin. Putem încerca, și chiar facem asta, însă greșim enorm atunci când confundăm iubirea noastră cu Iubirea adevărată.

Exemple:

1. Iubirea de sine. Ar trebui să nu fie nicio discuție despre acest tip de iubire. În afara celor care din diferite motive renunță voluntar la viață, putini sunt cei care nu se iubesc pe sine. Și totuși, cei mai mulți dintre noi nu ne iubim cu adevărat. E ipocrizie să declari că îți iubești trupul, când îl omori cu patimi și cu tot felul de plăceri vlăguitoare. E o ipocrizie să declari că îți iubești sufletul când în 23 de ore din zi nici nu-ți amintești că îl ai. Ceea ce manifestăm în majoritatea cazurilor față de propria persoană nu este iubire, ci mai degrabă o folosință mecanică.

2. Iubirea familială. Poate cea mai des exprimată formă de dragoste este cea față de familia noastră. Părinții față de copii, copiii față de părinți și tot așa, în buclă generații de-a rândul. Doar că și aici avem o problemă. Dacă acest fel de iubire este sinceră, de ce există părinți părăsiți, copiii abandonați, prunci uciși de părinți încă înainte de a se naște? De unde vine această neiubire din sânul familiei?

3. Iubirea socială. Se manifestă față de cei pe care îi întâlnim, cu precădere prieteni. Doar că în multe situații această iubire este foarte strâns legată de capacitatea prietenului de a ne fi de folos. Îl iubesc mai mult pe cel care îmi poate împrumuta bani la nevoie decât pe cel care se bazează pe mine să-l ajut la nevoie. Capacitatea noastră de a-i iubi pe cei din jur este direct proporțională cu capacitatea lor de a ne fi de folos la un moment dat.

4. Iubirea față de Dumnezeu. „dacă pe semenul tău pe care îl vezi nu-l iubești, atunci pe Dumnezeu pe care nu-L vezi cum poți să-L iubești?”

5. Iubirea vrăjmașilor… Este ultima și suprema formă de iubire. Îndrăznesc să spun că este măsură sfințeniei noastre și este imposibilă fără cele de dinainte. Doar o persoană care se iubește pe sine într-atât încât să nu își facă rău doar de dragul plăcerilor vieții, care sunt trecătoare, doar o persoană care-și iubește familia în așa măsură încât ar fi capabilă să-și dea viața pentru ea, doar o persoană care își iubește prietenii pentru ceea ce le poate oferi și nu pentru ceea ce poate câștiga de la ei, doar o persoană care-L iubește pe Dumnezeu cu mulțumire pentru darul minunat al vieții și mai ales pentru jertfă Lui de pe Cruce, (doar o persoană de acest fel) vă fi capabilă să-și iubească și vrăjmașii…

Doar că o astfel de persoană nu va avea vrăjmași, pentru că vrăjmășia și răutatea apar acolo unde lipsește iubirea… Acolo unde omul îl dă afară pe Dumnezeu… Și totuși, Hristos ne iubește „până la moarte” și în veșnicie și noi tot îl prigonim și îl vrăjmășim…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: