În 21 noiembrie, în Biserica Ortodoxa se „ține” o sărbătoare preluată din tradiția orală și anume „Intrarea în Templu a Maicii Domnului”. Ca preot am predicat în acest context despre jertfa Maicii Domnului de a pleca din sânul familiei la doar 3 ani, sau despre curajul părinților Ioachim și Ana de a se despărți de copila așteptată o viață întreagă, dar nu m-am încumetat sa predic despre credință copilei Maria. Și până la urmă despre ce credință putem vorbi la un copil de 3 ani? Cât înțelege el din ceea ce presupune atașamentul emoțional și spiritual față de un principiu divin sau filosofic? Cât poate el să se exprime prin abstractul teologic când vârstă copilului se axează pe concret? Răspunsul pe care l-am găsit, privind la propria mea fiică, este urmatorul: copiii nu iscodesc credința, nici nu știu să o mărturisească coerent, pentru că nu au nevoie de toate acestea! Ei pur și simplu trăiesc credința, îl iubesc pe Dumnezeu și pe îngeraș și pe părinți fără să caute argumente. Motive și explicații avem noi, „oamenii mari” pentru că trebuie să ne reconfirmăm valorile spirituale pe care le pierdem zi de zi, prin trupescul și păcătoșenia noastră. Spunem, foarte greșit, că trebuie să-i lăsăm pe prunci să crească și mai apoi să-i învățăm credința. De fapt trebuie să profităm de copilăria lor și să reînvățăm noi credința. Am fost întrebat odată de un „om mare” : „ce părinți sunt aceia care-și părăsesc copilul de 3 ani la Biserică?”. Nu am știut ce să răspund. Nici eu nu mi-aș părăsi copilul niciodată, dar privind în jur vedem realitatea crudă. Zi de zi ne părăsim pruncii în nepăsare, pentru cariere, prin creșe și grădinițe cu program de uzină, prin locuri de joacă sau pe la bunici. Niciodată nu ne pare rău, dar când e vorba să-i dam lui Dumnezeu apare o problemă. Sunt copii orfani care numai pe Dumnezeu Îl au ca părinte, dar sunt și copii cu părinți care tot doar în Dumnezeu au un părinte.
servite cu Boia 
Lasă un răspuns