Ce pierde Dumnezeu dacă ne pierde pe noi?

Pilda celor poftiți la cină (Luca 14), sau Pilda nunții fiului de împărat, este una dintre parabolele pe care Mântuitorul le rostește cu adresă, pentru poporul iudeu, cel care nu a știut sau nu a vrut să rămână în rânduiala lui Dumnezeu. Cu toate acestea pe noi ca și „neamuri” venite în Taină Mântuirii, trebuie să ne intereseze haina cu care ne prezentăm la cină. Vedem în Evanghelistul Matei (cap. 22) faptul că cel fără haină de nuntă este alungat, în întuneric, în uitare. O întrebare legată de această pericopă poate fi aceasta: Ce pierde Dumnezeu când ne pierde pe noi? Și răspunsul este unul simplu și dureros: NIMIC. Dumnezeu este iubire, și ne vrea pe toți parte la iubirea Lui, însă cu noi sau fără noi El tot Dumnezeu întreg rămâne. Avem noi mândria aceasta demonică de a ne considera unici și irepetabili, însă dacă ne uităm la faptele noastre vedem că „nimic nu e nou sub soare”. Păcatele noastre le-au făcut și alții, ura noastră au manifestat-o și alții, neiubirea noastră a trăit-o și alții. Doar sfințenia este unică, pentru că este liberă și ancorată în Infinit. Dacă ne gândim să devenim importanți în lumea aceasta este nevoie doar de Dumnezeu în viața noastră. Și atunci vom ajunge să nu ne mai dorim să fim noi… Ci Hristos să trăiască în noi.