Toma pragmaticul

Prima duminică după Înviere (numită în calendar Duminica a II-a) l-a consacrat pe apostolul Toma cu apelativul, nemeritat zic eu, de „necredinciosul”. Motivul pentru care Toma a rămas cu acest stigmat se regăsește tocmai în cuvintele pe care el le rostește în fața confraților apostoli, după ce aceștia îi vestesc Învierea: ” dacă nu voi pune mâna mea…. NU VOI CREDE!” ( Ioan 20, 25), și dublate de îndemnul Mântuitorului: „… nu fi necredincios ci credincios” (Ioan 20, 27).

De ce ziceam că eu consider că Toma nu merită apelativul de necredincios? Pentru că noi, creștini cu jumătate de normă, îl numim așa. Toma a avut nevoie într-adevăr de dovezi palpabile ca să creadă în Înviere, dar nu aceași nevoie a simțit-o și Petru și Ioan care aleargă la mormânt? Sau cei doi de pe drumul Emausului, care îl recunosc pe Domnul doar după atingerea de Trupul Euharistic?

Pe Toma ca apostol îl surprindem în Evanghelii vorbind de patru ori. Prima dată când îi îndeamnă pe ceilalți :”să mergem și noi și să murim cu El” (Ioan 11, 16). A doua intervenție este consemnată la Cina cea de Taină când acesta îl întreabă pe Mântuitorul care tocmai le vestea moartea și învierea Sa: „Doamne, nu știm unde Te duci; și cum putem ști calea?” (Ioan 14, 5), a treia în momentul întâlnirii cu Iisus cel înviat și a patra oara când văzându-L pe Mântuitorul, mărturisește: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28)

Pragmatismul acestui personaj se poate deduce și din faptul că după momentul prinderii Domnului și a procesului de condamnare, Toma nu se ascunde pur și simplu, precum ceilalți apostoli, ci pleacă din Ierusalim. Probabil știa că odată căzut în mâinile romanilor, Învățătorul nu mai are șanse de a scăpa cu viață, iar el, la fel ca și ceilalți apropiați, nu a fost disponibil să moară pentru El.

Ce ne aduce nouă bun această dorință a lui Toma de a atinge Trupul lui Iisus cel înviat?

O cale spre descoperirea lui Dumnezeu. La fel suntem și noi, cei mai mulți dintre creștini. Mai mult pragmatici decât spirituali. Mai cu credință faptică decât mistică. Hristos nu-i refuză lui Toma „atingerea” ci doar îl atenționează că dacă se atinge să devină credincios: „pune mâna… și nu fi necredincios…”.

Dorința de a ne atinge de dumnezeire e puternică în noi, dovadă că alergăm de nebuni câteodată, în afara Ierusalimului care este Biserica lui Hristos, după icoane făcătoare de minuni, pelerinaje și obiecte sfinte, moaște și duhovnici faimoși, când satisfacerea acestei dorințe ne este la îndemână în Sfânta Liturghie, în Euharistie la cea mai simplă și apropiată parohie.

Dacă după ce ne împărtășim rămânem tot necredincioși, tot în căutare și tot cu dileme, atunci nu am învățat nimic din duminica aceasta. Dacă împărtășind-ne cu Trupul Mântuitorului, și ascultând cuvântul Lui, inima noastră nu „arde în noi” precum în cei doi de la Emaus, atunci ne vom pierde timpul de mântuire alergând după minuni.

Oricât de greu de crezut ni s-ar părea, cea mai mare minune a creștinismului nu este nici la Ierusalim, nici la sfintele moaște și nici în mănăstiri ascunse în munte, ci în curtea casei noastre, în parohia de care aparținem, în Sfânta Liturghie, unde Iisus Hristos cel înviat ne cheamă să ne atingem de Trupul și Sângele Lui, și ne spune: NU FI NECREDINCIOS CI CREDINCIOS!

Toma este mai mult pragmatic decât necredincios. Noi spunem că suntem credincioși… Oare?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: